„Elevul-problemă”

unsplash.com

Abia a început şcoala şi au apărut deja primele ştiri „şocante”: într-una, o învăţătoare (suplinitoare necalificată) s-a apărat în faţa elevilor ei cu un spray lacrimogen, iar în alta, mai recentă, trei elevi de 8-10 ani au făcut praf tot mobilierul unei şcoli (în doar câteva ore – fascinante de-a dreptul energia şi puterea unor copii – ar putea avea un viitor strălucit în demolări).

Lăsând hazul de necaz la o parte, elevii ostili sau chiar agresivi sunt întâlniţi (şi temuţi) de către toţi profesorii, indiferent dacă predau în şcoli de la marginea satului/oraşului sau în instituţii cu faimă. Ei reprezintă aşa numiţii „elevi-problemă”, deseori diagnosticaţi cu ADHD sau care au diverse probleme emoţionale şi comportamentale. De cele mai multe ori (deşi există excepţii), ei înregistrează rezultate academice sub media clasei sau chiar foarte slabe (fiind deseori corigenţi sau repetenţi). Aceşti „elevi-problemă” sunt în stare să-i domine sau să-i controleze pe ceilalţi prin intimidări şi izbucniri explozive. 

Acest articol de blog analizează caracteristicile elevului ostil-agresiv, examinează cauzele acestei atitudini şi încearcă să ofere sfaturi pentru profesorii care interacţionează cu aceşti elevi (analiză ce are la bază situaţii concrete cu care m-am întâlnit eu însămi).

Cum se manifestă comportamentul ostil-agresiv al elevului-problemă?

Cred că pot împărţi comportamentele agresive ale unui elev în trei categorii generale: agresiune verbală, agresiune fizică şi vandalism. Toate aceste comportamente sunt generate de dorinţa de a răni fizic, emoţional sau de a se răzbuna.

Agresivitatea verbală include sfidări, intreruperea prin replici nelalocul lor, ameninţări, injurii, sarcasm, tachinări. Uneori, violenţa se manifestă fizic, prin loviri, aruncarea unor materiale (pix, cretă) sau scuipare (atenţie, nu mă refer doar la agresivitatea faţă de profesori, deşi există deseori şi astfel de situaţii). Vandalismul include atât distrugerea, cât şi furtul unor obiecte.

Care este cauza acestor comportamente?

Există o sumedenie de teorii emise de psihologi din toată lumea care încearcă să explice cauzele comportamentului ostil-agresiv al elevilor (sau al copiilor, în general). Ca profesor care a interacţonat cu astfel de situaţii, pot afirma că unele au mai multă substanţă:

·         Modelele din viaţa copilului: Bănuiesc că orice adult a observat deja că un copil îşi modelează comportamentul prin imitarea celor cu care interacţionează frecvent. Dacă un copil trăieşte într-un mediu familial agresiv, dacă profesorul îl corectează ţipând, dacă ceilalţi copii de vârsta lui sunt de asemenea agresivi, atunci şi acesta va urma aceeaşi cale comportamentală. Să nu uităm şi de influenţa filmelor (chiar şi a celor de desene animate), a jocurilor video sau a chiar a unor personaje din cărţi.

·         Sprijinul / validarea atitudinii sale de către colegi şi prieteni: Deseori, nevoia de atenţie (specifică oricărui copil) este satisfăcută prin provocarea  amuzamentului colegilor la o  glumă deplasată sau la un gest violent şi distructiv (cum ar fi spargerea tablei, de exemplu).

·         Lipsa unor abilităţi sociale şi de comunicare:  Abia de curând a început să se pună accentul, în programa de gimnaziu, asupra comunicării asertive, pe care copiii o învaţă încă din clasa a 5-a. Tot atunci înţeleg ce înseamnă emoţiile, că acestea sunt toate fireşti, iar exprimarea lor nu ar trebui să stârnească frustrări agresive. Din păcate, aceste deprinderi sunt învăţate în cadrul orelor de limbă română (predate de către un profesor cu prea puţine abilitări în domeniul psihologiei infantile). Aşadar, un copil căruia îi lipsesc aceste deprinderi de a-şi gestiona frustrarea în faţa unor dificultăţi va apela la singura atitudine cunoscută – violenţa.

·         Stima de sine scăzută: După cum am evidenţiat mai sus, un copil agresiv este deseori codaşul clasei la învăţătură. Uneori, provine dintr-o familie cu posibilităţi materiale mai scăzute decât ale colegilor de clasă. Aceste situaţii de lungă durată i-au creat copilului un sentiment de inferioritate, împotriva căruia  luptă în mod inconştient. Însuşi comportamentul său agresiv şi neputinţa de a reacţiona diferit în anumite situaţii pe care le consideră frustrante îi sporesc copilului sentimentul că ceva nu este în regulă cu el. Din păcate, atitudinea sa provoacă respingere din partea colegilor şi a profesorilor, creând un cerc vicios al agresivităţii. 

Ce anume provoacă escaladarea conflictului cu un „elev-problemă”?

Frustrarea elevului legată de ceilalţi sau de sine însuşi este gestionată printr­-o explozie agresivă, care îi aduce acestuia atenţia negativă a colegilor şi a profesorilor. Profesorii răspund, de regulă, în mod instinctiv, prin pedepsirea elevului sau prin solicitarea fermă de a înceta această atitudine, prin care  el doreste, de fapt, atenţie. Drept urmare, elevul devine defensiv, îşi pierde controlul, reacţionând verbal şi deseori asumându-şi rolul de victimă („Aveţi ceva cu mine, nu am făcut nimic, mereu vă luaţi de mine etc.”). În acest punct, profesorul este deja înfuriat, confuz şi dornic să restabilească coordonatele unei scheme anterioare, în care el reprezintă figura autoritară, iar elevul trebuie să fie obedient, fără să-şi dea seama că obţine tocmai reacţia aşteptată de elev (atenţia negativă). Cel mai probabil, el îşi va menţine atitudinea ostilă, până când profesorul aplică prevederile regulamentului şcolar. Chiar dacă situaţia se rezolvă temporar, este puţin probabil ca elevul să-şi îndrepte definitiv comportamentul perpetuând ideea de injusteţe şi provocând profesorului sentimente de neputinţă şi profundă frustrare.

Cum poate gestiona un profesor aceste situaţii?

 Păi, una din posibilităţi este cea ilustrată mai sus. Profesorul reacţionează ferm, îl pune la punct, îl scoate din oră, îi scade nota la purtare etc. Uneori, această atitudine funcţionează, în sensul că ajută profesorul să scape de o situaţie dificilă. Deseori, însă, nu are un efect pozitiv asupra elevului.

O altă posibilitate, care pentru mine (în ipostaza de profesor) a funcţionat întotdeauna, este încercarea de a te apropia de elevul respectiv, de a fi mereu calm (uneori un pic de umor ajută la detensionarea unor situaţii ce pot degenera) şi de a încerca frecvent să-l ajuţi, în loc să-l pedepseşti.

Profesorul poate „investiga” cazul, afla antecedentele comportamentale ale copilului, informaţii despre familia acestuia, despre diverse condiţii medicale etc. Dacă elevul este foarte slab la învăţătură, acordă-i o atenţie sporită, ajută-l în plus faţa de ceilalţi, dă-i o notă niţel mai mare şi laudă-l în faţa clasei. Se va simţi minunat. Dacă are o situaţie materială precară şi-i observi caietele zdrenţuite sau lipsa auxiliarelor pe care părinţii nu şi le pot permite (sau pe care uneori refuză să le cumpere), oferă-te să îl ajuţi, fără să îi reproşezi ceva (nu trebuie sa i  le cumperi tu – poate că ai un exemplar în plus prin dulap, primit promoţional de la editură).

Această reacţie a profesorului are efecte pe termen lung asupra elevului, care va încerca să-şi domolească agresivitatea, întrucât are deja parte de atenţia sa… pozitivă.