Cum stai cu timpul?

sursa: unsplash.com

Chiar ieri am primit un mesaj de la o tânără profesoară, dezamăgită de volumul enorm de muncă, de presiunile din toate părţile  şi de lipsa unui timp personal. Mi-a mărturisit că se gândeşte serios să-şi găsească alt loc de muncă, iar eu ştiu că, odată ce ideea renunţării s-a insinuat printre gânduri, ea va avea câştig de cauză, într-un final.

Bine, dar orice alt loc de muncă are hibele lui, aţi putea spune. Nicăieri nu este raiul de pământ, colegii nu se transformă în zeci de îngeraşi veseli, iar viaţa nu e niciodată zen.  Da, aşa este, aţi avea dreptate, fără îndoială. Totuşi, există un anumit tip de frustrare în legătură cu munca unui profesor: ceilalţi cred că munceşti part-time pe un salariu întreg (la care se adaugă şi invidia stârnită de vacanţe  -- deseori  îmi aduc aminte cu amuzament de zilnicele saluturi ale unui vecin taximetrist: “Ei, ei, cum e în vacanţă? Bine??”).

Aşadar, cum îşi poate un profesor gestiona timpul dedicat muncii sale, fără a simţi seara un burnout emoţional, senzaţia că timpul alocat vieţii sale aparţine oricui altcuiva, numai sieşi nu?

      1.       Stabileşte-ţi finalităţi clare

Uneori este epuizant să te împotmoleşti în sumedenia de treburi zilnice, rezolvând în grabă doar ce „arde” şi având impresia că nu vei reuşi niciodată să le duci pe toate la bun sfârşit, astfel încât să te simţi relaxat.

Te-ar ajuta să iei în considerare lucrurile pe care le ai de făcut şi pe cele care trebuie neapărat îndeplinite. Fă două liste: have to do şi must do. Apoi, pune în aplicare un model ca cel de mai jos, care clarifică scopurile.

Finalităţile tale ar trebui să fie:

      ·         Specifice, ţintite, punctuale

      ·         Măsurabile cantitativ

      ·         Realiste

      ·         Încadrate în timp

De exemplu:

Scop	Cantitate	Pot sa fac?	Timp
Plan de lecţie	3	Da. Am modele şi materialele necesare.	1h
Fişe de lucru	2	Da. Am acces la un laptop, cunoştinţe necesare de operare, materiale	30’
Corectarea temelor de vacanţă	10 caiete	Da.	30’

Acum, gândeşte-te: câte dintre activităţile pe care le-ai trecut în lista have to do sunt cu adevărat esenţiale şi care îţi mănâncă timpul şi energia inutil? Poţi renunţa la unele dintre ele? Dacă poţi, fă-o.

      2.       Planifică-ţi orarul zilnic şi săptămânal

După ce ţi-ai organizat task-urile muncii tale, poţi continua concepând un orar zilnic şi săptămânal, care ţine cont, bineînţeles, şi de alte aspecte ale vieţii tale. Corectarea temelor de vacanţă, a testelor sau a portofoliilor ar trebui să fie inclusă în orarul săptămânal, prin alocarea unui timp de lucru zilnic. Astfel, la finalul fiecărei zile, vei avea satisfacţia îndeplinirii sarcinilor planificate (chiar prin bifarea lor într-o agendă).

      3.       Învaţă să spui „Nu”

Multe dintre sarcinile ce se pun în cârca unui profesor profită tocmai de bunul simţ al acestuia, de dorinţa sa de a face impresie bună, de a fi de ajutor (atribute esenţiale în munca sa propriu-zisă, cea importantă, în care interacţionează cu copiii). Dacă ţi se cer situaţii de pe o zi pe alta, dacă ţi se solicită cam des să-ţi sacrifici weekend-urile, dacă munceşti cât trei în cadrul unei comisii, atunci opreşte-te niţel şi gândeşte-te la ce sacrifici şi la ce ai de câştigat. Stiu prea bine că, în interiorul unei instituţii, există profesori protejaţi, care se descurcă cumva, care nu depun prea mult efort, îngăduiţi de conducere din diverse motive. Asta nu înseamnă că tu trebuie să munceşti în plus.

·         Lipseşte X din nou. Te rog, vino tu să-i ţii orele. „Nu pot, îmi pare rău.”

·         Eşti profesor de serviciu, iar Y întârzie iar. Ai tu grijă de clasele sale? „Nu intră asta în atribuţiile mele. In plus, Y nu mă sprijină niciodată.”

·         Sâmbătă are loc Olimpiada de Geografie. Te duci la supraveghere? „Am mai fost şi la Istorie. Acum ar trebui să trimiteţi pe altcineva.”

·         Eşti în comisia de verificare a notării ritmice. Te rog să iei cataloagele, sa scrii într-un proces-verbal concluziile şi să-i înştiinţezi pe colegii care nu au note.„Din comisie fac parte trei membri. Poate că ar trebui să împărţim sarcinile.”

Este bine să poţi fi de ajutor, însă nu în detrimentul sănătăţii tale fizice sau psihice. Dacă simţi că faci prea mult, ia măsuri. Spune politicos NU.

      4.       Cere ajutorul familiei tale

De ce să ne ascundem după deget: mai bine de 80% dintre angajaţii din învăţământ sunt… angajate. Chiar uitându-mă la abonaţii paginii mele educatie si viata, pot constata că doar 8% sunt de gen masculin. Din păcate, meseria de profesor este supusă prejudecăţilor legate de statutul femeii, în general. O femeie-profesor, soţie şi mamă, în acelaşi timp, va prelua majoritatea treburilor casnice sau de creştere a copiilor, tocmai pentru că are un timp de lucru flexibil. Urmarea? Epuizarea fizică şi emoţională. Faptul că îţi poţi lua copiii la prânz de la şcoală, duce la meditaţii sau la cursuri de pictură, plăti facturi etc. nu te scuteşte şi de munca pentru job-ul tău, pe care o duci la capăt seara târziu sau în weekend, când toţi ceilalţi se trezesc la ora 10. Dacă nu ceri sprijinul, este puţin probabil să îl primeşti de la sine. Ceilalţi se vor obişnui cu abilitatea ta de a le face pe toate, lăudându-ţi caracterul puternic. Plăteşte o bonă, du-ţi copiii la un after-school, comandă pizza mai des, cumpără-ţi o maşină de spălat vase.

Aaa, şi era să uit: uneori poţi să-ţi închizi şi telefonul. Supravieţuieşte părintele elevului şi fără sfaturile tale! :)

De mâine devii profesor!

Abia de mâine vei prelua cu adevărat  rolul de profesor, care intră efectiv într-o clasă plină de elevi. Ei reprezintă beneficiarii educaţiei, receptorii tuturor mesajelor pe care tu, în ipostaza de cadru didactic, încerci să le transmiţi. Dacă, până acum, atenţia ta a fost în întregime acaparată de colegi, consilii, norme, metodologii, acte, comisii, orar, începând de mâine vei realiza că scopul principal al job-ului tău este să educi copii.

Contactul iniţial cu elevii tăi este important, dar nu definitoriu, relaţia cu aceştia evoluând pe parcursul întregului an şcolar. Prima oră de curs poate decurge astfel:

     1.       Te prezinţi succint, le spui numele tău, materia predată şi le transmiţi un scurt mesaj de început de an.

  

     2.       Îi  întrebi dacă au primit toţi manuale, faci o listă cu cei care nu au primit şi îi asiguri că vei încerca să îi sprijini (trebuie să îţi respecţi promisiunea: te duci la bibliotecă, îi întrebi pe elevii mai mari dacă pot dona fostele manuale cumpărate, rogi un părinte să xeroxeze mai multe exemplare etc.).

 

     3.       Nu este nevoie să strigi catalogul, chiar dacă îl ai cu tine. Cere-le copiilor să-şi scrie numele pe foi îndoite, pe care le aşază pe bancă. Formulează întrebări folosind doar prenumele lor, vei avea timp să le reţii numele de familie ulterior.

     4.       Expune-le câteva reguli ale desfăşurării lecţiilor tale. Nu trebuie să fie multe, ci doar două-trei (acestea ţintesc, de obicei,  un bun management al clasei: reguli legate de comunicare, de aşezarea în bănci sau de utilizare a materialelor didactice).

     5.       Formulează întrebări recapitulative simple din materia ta,  la care copiii să poată răspunde cu uşurinţă. Nu-i întreba lucruri personale, nu-i pune să scrie compuneri despre vacanţă sau muncile din gospodărie.

     6.       Prezintă-le conţinutul manualului şi explică-le obiectivele materiei tale (nu formula ca în programă, ci pe înţelesul lor).

sursa: unsplash.com

Trebuie să ştii că atitudinea ta, ca profesor, în faţa unei clase pline de elevi este cel mai important element al unei comunicări didactice reuşite. Sigur ai auzit până acum, în cancelarie, poveşti neliniştitoare despre clase gălăgioase, cu elevi neparticipativi sau chiar agresivi. Te asigur că aceste naraţiuni şcolare înspăimântătoare se adeveresc doar dacă devii tu însuţi un personaj al lor. Întotdeauna comportamentul didactic al unui profesor va influenţa relaţia acestuia cu un colectiv de elevi. Este necesar, totuşi, să ai răbdare, toleranţă, dorinţa de a găsi căi de relaţionare adecvate unui anumit context şi, mai ales, consecvenţă. Iată ce îţi recomand:

•   Fii serios şi relaxat, în acelaşi timp; 

•  Planfică-ţi lecţiile, chiar dacă munceşti mai mult.

•  Stăpâneşte foarte bine materia predată în timpul lecţiei (sub nicio formă nu citi din manual sau din culegeri în timp ce predai).

•   Evită timpii morţi, impune un ritm alert orei, nu accepta întreruperi (nu corecta teste, nu răspunde la telefon, nu ieşi din clasă etc.).

•  Dacă eşti corectat pentru orice scăpare minoră (de exemplu, ai scris un cuvânt greşit sau ai omis o informaţie), laudă-l pe cel care a observat. Greşelile sunt fireşti atât la copii, cât şi la adulţi.

•  Fii corect! Mereu, mereu, mereu. Oferă şanse egale de a participa la oră, solicită răspunsuri de la toţi, foloseşte metode moderne, activ-participative, încurajează-i.

• Explică-le întotdeauna rezultatul unei evaluări. „Ai luat nota 8 pentru că ai greşit aici şi aici. Nota nu te reprezintă, nu eşti în general un copil de nota 8, ci semnifică doar că nu stăpâneşti suficient de bine bucata asta din materie.”

•  Ajută-i să înveţe! Adu materiale noi, implică-i pe părinţi, arată-le că îţi pasă şi te asigur că îi vei însufleţi şi pe ei.

•  Nu fi rigid în păreri, nu te agăţa de reguli stricte, de sfaturi matusalemice. O să dai peste inspectori / colegi care îţi recomandă să porţi doar fuste peste genunchi, să stai doar în faţa clasei, ca un actor pe scenă, să ţii stiloul doar în mâna dreaptă şi alte trăznăi didactice din alte timpuri neuitate încă.

Scapă de temeri!

Fie că eşti profesor debutant sau ai trecut deja de primul an didactic, sigur ai fost încercat până acum de sentimente de frică, în legătură cu job-ul tău. 

 

Teama că nu eşti suficient de pregătit

Nu o să-ţi vină să crezi, dar acest sentiment de impostură la locul de muncă îi frământă mai ales pe oamenii bine pregătiţi, care pun pasiune în activităţile lor şi încearcă permanent să se perfecţioneze. Să îţi recunoşti limitările şi să ai îndoieli în legătură cu pregătirea ta anterioară reprezinta un atú profesional şi o motivaţie puternică pentru a deveni mai bun.  Ai auzit vreodată de efectul Dunning-Kruger? În psihologie, acesta „denumeşte un mecanism de gândire care generează o eroare de autoevaluare, în virtutea căreia persoanele ignorante, incompetente îşi apreciază nivelul de inteligenta, de cunoaştere şi de competenţă ca fiind cu mult mai ridicat decât în realitate.” (https://destepti.ro/efectul-dunning-kruger-de-ce-ignorantii-si-incompetentii-se-supraapreciaza) 

Aşadar, linişteşte-te: doar incompetenţii nu au dubii în legătură cu activitatea lor profesională.

Teama de inspecţii

Nu numai începătorii au stări de anxietate când aud cuvântul „inspecţie”. De fapt, această teamă se amplifică pe parcursul anilor, suprapunându-se cu teama de „sistem”.  În educaţia românească, multe evaluări exterioare au un oarecare iz de absurd, de obtuzitate, de pedeapsă şi presupun o dispoziţie a evaluatului de a coborî, vreme de câteva zeci de minute, la nivelul elevului cu ochii plecaţi, umilit de „scăparea” din materie (de aceea nu trebuie să-ţi umileşti vreodată elevii).  Totuşi, de cele mai multe ori, temerile sunt nejustificate, iar inspecţiile decurg excelent, dacă depui efort şi te pregăteşti suficient.

Teama de elevi şi de părinţi

Învăţământul este obligatoriu pentru toţi copiii, indiferent de mediile din care provin şi de cei 7 (şase, acum) ani de-acasă. Este normal să te simţi vulnerabil în faţa unei clase cu 30 de copii diferiţi, crescuţi în familii cu variate concepţii despre viaţă, valori umane sau sociale. Poate părea imposibilă misiunea unui singur profesor de a transforma acest grup divers de elevi într-un colectiv închegat, capabil să urmărească paşii unei lecţii, aşa cum ai planificat-o tu în scris. Nu este imposibilă! Acordă-ţi timp să-i cunoşti, atrage-le atenţia treptat, implică-i pe toţi în mod egal, fii serios şi consecvent. Şi, mai ales, fii îngăduitor şi răbdător cu tine însuţi.

Nu uita, „curajul nu înseamnă absenţa fricii, ci dominarea ei”. (Rudyard Kipling)

Noii colegi

În functie de orașul în care locuiești și de instituția la care ai fost repartizat, poți fi singurul profesor din catedră, sau poți avea unul / mai mulți colegi de aceeași specialitate și un șef de catedră. 

Acesta din urmă are un rol foarte important, deoarece te poate îndruma ca un mentor, îți va veni în inspecții și îți va acorda calificativul de la finalul anului. Poti avea norocul sa intalnesti un om capabil si binevoitor, care sa te sprijine in activitatile tale sau, din păcate, poti da peste un om neimplicat, nepăsător și fără dorința de a te ajuta. 

Totuși, orice alt coleg cu vechime poate prelua rolul neoficial de mentor, chiar și unul care predă altă materie. Comunicarea într-o școală este întotdeauna defectuoasă, așa că un om "de-al casei" poate deveni o bună sursă de informare. 

Evită colegii distanți, plictisiți, aroganți. Încearcă să te apropii de oamenii deschiși și prietenoși. Fii tu însuți astfel! Cancelaria este, pentru mulți profesori începători, un loc aglomerat în care se simt, totuși, stingheri. De cele mai multe ori, profesorii se cunosc de mulți ani, au prietenii și dușmănii clar stabilite, ce îi înconjoară într-un fel de bulă limitată. De aceea, un nou venit este rareori băgat în seamă cu adevărat. 

Partea pozitivă este că poți sta pe margine ca observator și poți prinde din zbor tot felul de informații importante. 🙂